Serii fara limite
Fie ca este vorba de actiune, de intrigi politiste, de aventuri in locuri incredibile, sau de personaje stranii apartinind altor lumi, dar implicati in actiuni justitiare pe aceasta planeta – misterul are "partea leului" la Pro Cinema. In fiecare seara, de la orele 19:00 si 20:00, telespectatorii Pro Cinema isi pot insoti eroii favoriti in aventuri incredibile.
O mama care devine luptator, un fiu care devine erou si singurul lor aliat, un prieten din viitor – acestea sint personajele din "Terminatorul: Razboiul continua", un serial care pariaza pe scenele spectaculoase de actiune. Sarah Connor cunoscuta din "Terminatorul 2: Ziua judecăţii" si devenita in serial eroina principala trebuie să ducă o luptă mai dură decât şi-ar fi putut vreodată imagina pentru a proteja viaţa fiului ei şi a împiedica supremaţia roboţilor.
Tot in aceasta toamna, la Pro Cinema va putea fi urmarita povestea cea mai fascinanta, dar si cea mai bine vinduta a unui personaj care, de-a lungul deceniilor a devenit mai mult decit o legenda – Superman – prezent in "Lois si Clark", dar si in "Smallville".
Monk, detectivul plin de fobii, manii, obsesii, dar una peste alta genial va fi present din toamna la Pro Cinema si va incerca sa-si depaseasca cele 312 fobii "batute pe muchie" – frica de inaltimi, gemeni, multimi si chiar si frica de lapte – si sa-si recapete locul pe care l-a avut odata in politie.
Cei "Disparuti fara urma" au o noua sansa in aceasta toamna, la Pro Cinema, datorita agentului Jack Malone (Anthony LaPaglia) si echipei sale.
Este vorba despre o rapire? Crima, sinucidere, un simplu accident, sau pur si simplu o persoana care vrea sa-si piarda urma? Toate acestea sint intrebari la care trebuie sa raspunda echipa speciala din cadrul FBI care se ocupa de persoanele disparute si care in fiecare episod al serialului porneste o lupta contracronometru pentru a rezolva un nou si complicat caz.















